Episodul 6. Maşina de tipărit decrete, cea sacră şi profană

Ne-am pitulat în spatele maşinii de emis decrete prezidenţiale şi acum aşteptăm. Loieru’ se scarpină la codu’ de procedură penală şi îmi şopteşte:

„Mă jenează o propunere de arestare. O am de azi-dimineaţă în mapa de idei şi nu ştiu cum să scap de ea.”

„Taci odată!”, îi spun. „Vine Trăienel mintenaş şi ne dă pe mâna lu’ Luluţa. Pentru subminarea economiei de hârtie la nivel naţional.”

La un moment dat, maşinăria începe să trosnească şi să scoată fum. Ciudat, era fum de ţigară. Un SPP-ist iese din ea, tuşind. Anunţă prin casca din urechea dreaptă:

„Gata tov. preşedinte! Nimic suspect, puteţi băga rotativa la curent”.

„Loiere, nici să nu transpiri că ne împuşcă ăştia dacă ne prind lângă Imprimeria Siguranţa Naţională!”

De unde stăm zărim o chelie bălăngănindu-se în ritmul unei melodii lipsă. După vreo câteva momente Loieru’ îmi şopteşte:

„Robi, asta e Lambada. Aia de s-a cântat la Revoluţie.”

Dau din cap afirmativ. N-aşteptăm mult. Primul decret iese în miros de tuş. Îl copiez şi îl pasez Loierului să-l dea mai departe în redacţie:

„Decret de numire în funcţie. STOP. La grămadă. STOP. Nu ne complicăm cu detalii. STOP. Obligaţie generală de serviciu: Confiscaţi, confiscaţi, confiscaţi! STOP. Fără STOP. STOP. Fără oprire. Extins. STOP”.

„Futu-i STOP-u’ mă-sii!”, se aude. „Jane, băi, fii atent, n-avem decrete fără STOP? Ce-s ăstea? Telegrame?”

„’Trăiţi, şefu’, trebuie chemat tehnicu’, eu mă pricep decât la împărţit pumni.”

„Hăhăhă, las mă, că e bine şi-aşa, e cum vreau eu că eu sunt el Prezidente. ‘Tu-le muma-n…”

Zgomotul de tipărire al celui de-al doilea decret acoperă restul frazei. Loieru’ sms-uieşte conţinutul către redacţie:

„Decret 2. Niţu să ne zică după 15 ani, cine mă-sa a scos armata în stradă în ’89. Şi de ce s-a tras cu muniţie de război. Şi unde au dispărut, peste noapte, 4 milioane de membri PCR. Şi unde-i Elodia. Şi dacă există particula lui Dumnezo. STOP. Că ajunge.”

SPP-istul se uită peste umărul preşedintelui şi râde.

„Şefu’, îmi place că aveţi umor. L-aţi fraierit pe Tibi că îl faceţi procuror general şi îi daţi teme din istorie. Ce supărare va fi pe Stoenescu că el se ocupa cu istoria loviturilor de stat.”

Preşedintele e ocupat cu textul decretelor aşa că îl ignoră. Al treilea decret se tipăreşte şi Loierului i se opreşte inima când îl citeşte:

„Legea să vă fie singura stăpână. Legea ce v-o faceţi voi. Prezumţia de nevinovăţie devine proba de vinovăţie. Arestarea e regula. Excepţii de la regulă nu se admit. Reţineţi la fel de uşor precum respiraţi. Faceţi dosare când sunteţi deprimaţi. Ajută la psihic. Sau faceţi-le când nu aveţi de lucru. Mircea, fă-te că lucrezi, să vă fie deviza. Cantitate. Calitatea nu ne interesează. Nu sunteţi la concurs de frumuseţe. Justiţia nu e o doamnă fină. Nu are nuanţe. Justiţia nu se spală pe dinţi. Rectificare: Justiţia nu se spală. Decât pe mâini. Când greşeşte.”

Loieru’ are o privire goală. Îmi şopteşte fără vlagă:

„Hai la Redacţie. Închidem prăvălia şi ne reprofilăm pe grădinărit. Plantăm panseluţe pentru partidul iubit. Ca minerii în ’90 şi ’92.”

Zâmbesc şi îl bat prieteneşte pe umăr:

„Lasă că am trăit şi vremuri mai nasoale. Hai mai bine să zicem lumii adevărul despre decrete. Că oricum în displayu’ oficial se publică varianta cenzurată.”

JOS CENZURA!