Lamulţean tuturor mafioţilor, ameţitelor, petardelor şi bombardierilor, să ne auzim cu bine în 2020, după cum urmează.

Berbec

Doozeci-doozeci vă aduce tot ce doozeci-nooşpe n-a ştiut sau n-a avut chef, şi anume vă recompensează îndrăzneala nativă cu nutreţ cât cuprinde, să vă ţină măcar până dă dezgheţul, adică prin mai.

Taur

Forţa nativilor taur vă ajută să vă impuneţi în mod coercitiv cuantumul onorariilor, însă asta e valabil doar în privinţa clienţilor îmbrăcaţi în roşu şi a mafioţilor care nu se uită când aruncă cu banii.

Gemeni

Aiuriţi şi dubioşi cum vă ştim, precis vă aşteptaţi ca onorariile alea grase să vină în sfârşit anul asta. E drept că vin, dar neactualizate cu rata inflaţiei de pe vremea în care se plătea în mărci germane.

Rac

Excesiv de calmi, sensibili şi delăsători, veţi face foamea şi anul ăsta în acelaşi ritm de două pe faţă, trei pe dos, dar v-aţi împăcat de ani buni cu ideea că Dreptul se face de plăcere.

Leu

Agresivi, puternici şi aroganţi, v-o luaţi în barbă de la ANAF, Parchete, Instanţe, colegi şi-n general de la tot restul zodiacului, dar se ştie că cine are prieteni e băiat bun, cine are duşmani e băiat şi mai bun.

Fecioară

2020 reuşeşte în sfârşit să vă hrănească foamea nestăvilită de bani. Nu, tot nu faceţi sex.

Balanţă

Fatalişti şi depresivi, reuşiţi anul ăsta un echilibru perfect între dorinţa de a vă apuca de agricultură şi certitudinea că aveţi mâini prea fine pentru aşa ceva.

Scorpion

Clienţii din penal vă confirmă, dacă mai era nevoie, că dorinţa arzătoare de a-i lua zilnic la bătaie este legitimă. Ceva noroc în dragoste de prin noiembrie.

Săgetător

Cupidon vă ţinteşte precis şi vă ajută să vă căsătoriţi cu o clientă bogată, fapt ce vă rezolvă parţial problema cu cămătarii.

Capricorn

Nimic bun pe partea juridică nici pentru voi, dar măcar reuşiţi să escaladaţi ceva vârfuri prin munţii Carpaţi, că nu se pune problema să aveţi bani pentru ceva mai fancy.

Vărsător

Veşti bune, mahmureala de după sărbători, prelungită tragic după Sfântul Ion, trece prin martie. Vestea proastă e că priviţi acum cu excesivă luciditate starea profesiei.

Peşti

Vă strecuraţi cu abilitate prin susurul de probleme financiare, emoţionale şi de sănătate. Din păcate, sunteţi conştienţi că asta n-are cum să ţină. Nu, nu suntem destul de pricepuţi să vă spunem când şi de unde o să vă lovească.