Noi nu prea citim ce se scrie pă netu’ juridic, că ni se pare că noi suntem cei mai buni în materie. Şi cum noi nu prea scriem, prin urmare nici nu ne prea citim. Ok, glumim. Cel mai bine scrie Chiriţă, dar nu vrem să-i facem reclamă fără să-i cerem bani. Şi cum ne-am pierdut chitanţierul aka ni l-a confiscat ANAF’u, nu vrem să luăm bani la negru.

Revenind…

Ieri, ne-au picat ochii pe un articol (ăsta) şi-am crezut după titlu că e ceva scris la mişto. Joker: un pericol pentru ordinea publică. Şi-n scrollul nostru după poanta de final ne-am dat seama că timişoreanu’ care a scris articolul chiar vorbeşte serios.

Să nu vă gândiţi că analiza juridică (da, da! JURIDICĂ!) vorbeşte despre legalitatea jocului loteriei române Joker (ăsta) sau este o recenzie despre filmul din 1960 (ăsta) al lui Philippe de Broca, cu Anouk Aimée şi Jean-Pierre Cassel. Nu! Domnu’ conf’ ne explică juridic, repetăm JU-RI-DIC, de ce Joker-ul lui Todd Phillips, cu Joaquin Phoenix, ar fi trebuit interzis în cinematografele din România, pe motiv de ordine publică.

Acuma noi nu zicem că omu’ vorbeşte prostii. Scuze, am tastat greşit. Reluăm. Omu’ vorbeşte prostii. Cu toate scuzele presărate prin articol că el nu e cenzura, că el nu despre cenzură vorbeşte, ci despre interzicerea unui film pe motiv de… ordine publică. Omu’ chiar n-a priceput neam despre ce este vorba în film. A mers la cinema, a văzut violenţă, s-a speriat, a fugit din sală şi s-a ascuns în spatele unui ecran, care i-a dat confortul necesar să scrie despre cum ar trebui cenzurată arta.

Este dreptul lui să vorbească prostii? Este. Nu-l cenzurează nimeni. Ironic, nu?

Una dintre colegele domnului conf’ i-a dat astăzi o replică diplomată (aici), încercând să-i explice ca o doamnă, cam cu ce se mănâncă Joker şi arta pe care domnu’ conf’ n-o-nţelege.

Noi nu suntem aşa de diplomaţi, aşa că ne permitem să fim mai direcţi când îi zicem autorului că:

• Dacă orice scriere ar fi fost evaluată juridic pe criteriile stabilite de domnul conferenţiar îngrijorat de ordinea publică de fiecare dată când cineva ar fi scos din străfunduri vreo creaţie mai bună sau mai rea, singurele romane SF pe care le-am fi citit ar fi fost rechizitoriile DNA şi DIICOT. Iar ălea ştim că se termină toate la fel. Fără invazie extraterestră. Dar cu executare.

• Dacă am evalua juridico-pudic orice film în care se mai vede un sfârc sau un penis flasc, singurele erecţii pe care le-am avea ar fi doar o dată pe an, când am prinde o motivare, în apel, mai de doamne-ajută.

• Dacă ne crispăm cu mâna pe constituţia ordinii publice de fiecare dată când nu înţelegem un film cu sânge şi topoare şi care-i rolul cinematografiei în cultura generală, pe care unii o au doar dacă se cultivă prin îngroparea în grădină (pentru a înţelege gluma, detalii aici), singurele relaxări la cafea le-am avea dacă am citi listele judecătoriilor privind încuviinţările executărilor silite sau înfiinţărilor de asociaţii de bloc. Că acolo nu se întâmplă niciodată nimic spectaculos. Probabil ca în imaginaţia stimatului conferenţiar.

Avem şi-un sfat de final: mai spălaţi-vă pe ochi din când în când. Probabil de la mediul academic se depune pe ei o pâclă stătută, râncedă, cu iz de vechi, prin care nu se mai vede bine societatea în care trăiţi. Şi mai citiţi şi altceva decât tratate de drept administrativ. Oricât de surprinzător ar părea, se scriu cărţi şi în alte domenii.