Am tot vrut să mai zicem una-alta despre ce se-ntâmplă în lumea juridico-penibilă din naţiunea asta bananieră, da’ cum noi suntem mai retarzi de fel, ne-au tot luat-o alţii înainte. Acuma să nu credeţi că ne autovictimizăm, da când citim unele motivări judecătoreşti ne întrebăm: mă, noi suntem retarzi sau ei? Şi cum noi respectăm cu sfinţenie prezumţia de nevinovăţie, alegem să dăm vina pe ignoranţa noastră. O fi vrut judele să zică ceva şi noi, în nimicnicia noastră, n-am priceput nimic.

Am citit cu sufletul la gură Ghidul lui POCA(HONTAS), adică ăla care are poză în deschiderea zicerii ăsteia. Am plâns cu sughiţuri când am citit la art. 4 că profesiile juridice îmbrăţişează nişte valori etice demne de zeii Olimpului. Am avut o tresărire de excitare şi aproape ni s-au întărit sfârcurile când am citit că fontul ales pentru uniformizarea documentelor scrise este Times New Roman, de mărimea 12 (Ce coincidenţă! Şi noi scriem cu acelaşi font). Evident, la asta cu mărimea cei care au făcut ghidul s-au gândit la font, nu la ce ne-am fi gândit noi. Credem că se numeşte diferenţă de viziune.

Mă rog, ca să n-o mai lungim: am fost realmente daţi pe spate de modul elegant în care participanţii la redactarea ghidului au reuşit să rezolve problemele sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, mai ales avocaţii.

Acuma noi ştim că după adoptarea ghidului ţi-e mai mare dragul să intri în sălile de judecată, că pe coridoare întâlneşti frecvent manifestări de iubire platonică între juzi, procurori şi avocaţi şi câteodată, când e loc, şi grefieri (asta după cum e vorba de menage a 3 sau a 4-u). Dar, în situaţia puţin probabilă, aproape pur teoretică, în care lucrurile nu vor rămâne aşa de roz bombon, noi ne-am gândit la un ghid de rezervă. Noi nu zicem că e bun sau prost. El este. Şi credem că asta e cel mai important. Conform vorbei poetului: „Exist deci ce căcat mai tre’ să şi fac altceva”. Poate totuşi nu poet, dar să nu intrăm în detalii de anatomie culturală, că Aldo nu-i prin zonă şi nu vrem să greşim.

Ghidul ar fi, în linii mari, următorul:

1. În sala de judecată, nu există valori comune. E care pe care. Cine susţine altfel – amendă 5.000. De Euro.
2. Judele are dreptul să fie distras de la susţinerile părţilor de foile colorate şi coperţile frumos mirositoare ale dosarului. La urma urmei, celuloză suntem şi în celuloză ne-om întoarce. Unii mai repede, alţii după o lungă şi binemeritată pensie.
3. Grefierul are dreptul să redacteze hotărâri judecătoreşti. Când judele nu e sigur pe argumentul pe care l-a avut în capul lui când a deliberat, grefierul poate să caute unul pe google. De preferat argumentul să fie din raza curţii de apel în care se află instanţa motivatoare sau măcar o curte de apel mai de doamne ajută. Deci nu Oradea. Şi nici Alba.
4. Procurorul DNA şi cel DIICOT pot pune concluzii în sistem stereo, adică deodată, în vederea eficientizării şedinţei de judecată.
5. Avocaţii nu pot pune concluzii în acelaşi sistem, ci, de preferat, le vor pune în faţa clienţilor, pe holul instanţei, după ce instanţa a rămas în pronunţare.
6. Taxa judiciară de timbru se plăteşte de două ori pentru a fi sigur statul că a luat suficienţi bani de la reclamant. Că, dacă are timp să se judece, atunci are prea mulţi bani. Deci îi prisosesc. Iar statul nu are bani de pensii. După cum s-a văzut.
7. Pentru justificarea onorariului solicitat, avocaţii vor depune următoarele acte doveditoare: chitanţă, factură, extras de cont, op semnat de directorul băncii şi de Mugur Isărescu. Apoi (staţi, că nu e gata): se vor depune recoltări biologice de la contabilă, expert contabil, patronul firmei care a vândut chitanţierul. Pentru autentificarea scrisului de pe chitanţa pe care apare suma care reprezintă onorariul se va solicita opinia a trei experţi independenţi, dintre care unul cu cel puţin 25 de ani vechime în pensie.
8. Dacă toate condiţiile de la pct. 7 au fost îndeplinite, dar avocatul nu a avut pantofii suficient de curaţi la pledoaria finală, instanţa va respinge pretenţiile, pe motiv că onorariul nu a fost folosit cu înţelepciune, ci probabil a fost jucat la pariuri, pe ceva echipe din liga a doua a Arabiei Saudite.
9. Pentru redactarea actelor depuse la dosarul cauzei, avocaţii vor folosi de fiecare dată alt font. Este interzisă folosirea fonturilor deja existente, fiecare avocat fiind obligat să-şi inventeze propriul font, de unică folosinţă. Dacă instanţa va descoperi suspiciuni de folosire a unor fonturi deja existente, va anula acţiunea ca nescrisă. Şi va încasa onorariul avocatului în locul acestuia. Care se va adăuga la pensie. Onorariul, nu avocatul.

După cum ziceam, nu ne lăudăm cu Ghidul ăsta. Aşteptăm fidbec. De la juzi, mai ales.

Fără cheltuieli de judecată.