Ne mai distrăm şi noi de instituţiile publice. Sperăm că aşa vor realiza conducătorii de seamă ai bugetarilor că înainte de a achiziţiona servicii de reprezentare juridică pentru personalul lor, poate îşi achiziţionează nişte jurişti care au deschis Noul Cod de procedură penală (da, da, a ieşit unul în 2014, da, da!).
După cum vă veţi bucura să aflaţi din anunţul celor de la ISU Maramureş, se dau bani şi pentru recurs (CA CAle ordinară de atac). Nicio vorbă despre ăla în casaţie. Probabil fiindcă e prea extrordinar, se dă el aşa, mai ţanţoş. Ce, nu e bine să fii ordinar în ziua de azi?! Cât despre reprezentarea în „calea extraordinară” a recursului în interesul legii, nouă ne cam vine să ne băgăm. Dar poate intrăm la usturpare dă foncţii oficiale, gen Avocatul Poporului, procurorul general Augustin etc.
Simpaticii ăştia au vrut să le facă un bine colegilor de breaslă, adică să nu-i lase fără avocat la nevoie. Lăudabil, nu zicem nu, dar nu înţelegem ce au avut cu camera preliminară sau alte proceduri (acordul de recunoaştere a vinovăţiei) care nu apar enumerate printre serviciile pentru care ar trebui să le dăm un preţ. Probabil asta e cea mai bună dovadă că drumul cel mai scurt de la urmărire penală la condamnare trece printr-un fond fără cameră preliminară. Inutilă, de altfel, după cum au reuşit să o dovedească mulţi JDC-işti de prin jurisprudenţa miortică.
Morala? Sperăm că intervenţiile ISU Maramu’ să nu fie guvernate de aceleaşi scăpări ca a celor din serviciul lor juridic.
Stay safe, vorba lui Pişti baci.