Zilele trecute când Loieru’ săpa după ceva prin birou, l-am întrebat curios:

„Ce faci, prietene, cauţi sticla cu pălincă? Au lichidat-o Costella, Oskar şi Aldo într-o seară în care se plictiseau citind rechizitorii DNA”.

„Căcat”, mi-a răspuns Loieru’ stilat. „Îmi caut Constituţia”.

„What for?”

„Vreau s-o ţâp la goz”.

„Hai că eşti mârlan”, l-am certat părinteşte. „Aşa ceva se cheamă ultraj contra bunelor maniere. Constituţia e de ţinut la loc de cinste: dup-un paravan de sticlă securizată ca Monalisa, să ştie toată lumea că o avem, da’ nimeni să nu-şi amintească ce scrie-n ea”.

„Taci, mă, că în Monalisa nu scrie nimica”.

„N-ai citit suficient Dan Brown înseamnă că.”

„Nu. Da am citit prea mult Dan Chirică.”

Discuţia noastră a continuat în aceeaşi notă. Loieru’ şi-a găsit până la urmă Constituţia. Dar l-am convins să nu o arunce.

„O să ai nevoie de ea pe când o să o pună ăştia în muzeu.”

„Care ăştia?”

„Ăştia fani luxuri teoretice: Lidia de la Curte, Prună de la Justiţie, tăticu’ Klaus…”

„Ce-ai mă cu Cotrocenistul?” m-a întrebat Loieru’ mirat.

„Începe să mă calce pe nervi. E carton, băiatu’. Sistemul tot sistem. Nici Bruce Willis în Greu de ucis 5 până la 10 n-ar reuşi să-l spargă.”

„Mda. Poate că ai dreptate. Lasă, Robi. Oricând vrem să ne cărăm de aici, avem Iustopia noastră. Măcar acolo e vară tot timpul. Chiar dacă e dictatură.”

Winter is coming, prieteni, winter is coming…

(sursă foto originală)