Aici în redacţie ne pregătim asiduu, suntem echipaţi de câteva săptămâni, de ni s-au tocit deja crampoanele prin birou, să întâmpinăm apţi de joc reforma în justiţie.
În caz că aţi trăit sub o rocă în 2017 şi abia acum aţi deschis smartfonu, instrumentul ăla malefic care-l determină pe Tudose să scuipe în sân când îl vede, coaliţia de guvernare s-a spetit tot anul să pună în acord Codul Penal cu deciziile CCR.
Ce i-a ieşit până acum a fost să scoată câteva sute de mii de oameni în stradă în februarie şi câteva sute de puşcăriaşi în septembrie. Serios că data viitoare când avem chef de-o băută vineri seara şi ni se trag pe fese tovarăşii, îl sunăm pe Florinel Iordache, să se ocupe el, că-n materie de evacuat şi organizat oameni în ger e impecabil.
Dar cu ritmul de ieşit din restaurant în pas de conga nu se guvernează o ţară, doar se părăseşte şobolăneşte o corabie care se scufundă. Dacă justiţia poate merge bine-merci şi fără modificările urechiste de Cod, că de-aia avem magistraţi să coreleze reţetist nişte texte, cu finanţele e cu totul altă treabă.
Cum noi ne pricepem la orice, de la fotbal la politică şi de la sericultură la videochat, pur şi simplu nu puteam trece cu vederea adoptarea Codului Fiscal. Ca un copil orfan care-ţi plânge la uşă să-i dai şapteji de bani să-i cumpere lapte tatălui bolnav şi care-ţi zgârie portiera dacă nu te execuţi, Codul Fiscal nu putea fi lăsat pe drumuri şi trebuia adoptat prin ordonanţă de urgenţă.
Despre legiferarea prin ordonanţe de urgenţă în ţara asta bătută de soartă am vorbit de prea multe ori. Despre principiile elementare, consacrate legal în chiar Codul Fiscal modificat heirupist, care-ţi spun că nu se face să schimbi legislaţia fiscală cu mai puţin de jumătate de an faţă de intrarea în vigoare, iar n-are sens să vorbim, că nu ne ascultă nimeni.
Am putea zice că scăderea asta de taxe vine pe fondul unei creşteri economice incredibile, de filme cu proşti, dar ne-am aduce aminte de poanta aia cu accidentul de automobil, în care nu viteza prea mare a ucis, ci oprirea bruscă în parapete. Am putea vorbi despre explodarea cursului, despre balanţa comercială atât de dezechilibrată, de-ai zice că România e compusă exclusiv din şeici care nu produc nimic şi-şi permit să importe cox cu yachtul.
Dar nu zicem nimic, că suntem băieţi finuţi şi lăsăm Legiuitorul să facă şi el ceva până la capăt în 2017, că de-aia l-a pus norodul acolo. Şi uite ce activi şi agitaţi sunt. Nu, zicem doar că ne bucurăm că s-a transferat povara contribuţiilor de la angajator la angajat, să vadă şi poporul cum e să-ţi bage statul mâna adânc în buzunar, cum păţim noi, ăştia mai fraieri din profesii liberale, din timpurile imemoriale ale jafului instituţional organizat.
Încheiem prin a spune câteva cuvinte şi despre Ionuţ Mişa. Îl ştiţi pe Ionuţ Mişa? Cum să nu îl ştiţi, el e corifeul acestei luminate revoluţii fiscale. Mâna dreaptă a lui Tudose, la rândul lui coiul stâng al lui Dragnea.
Mişa e genul de băiat care trebuia să se tundă săptămânal în gimnaziu, să poată scăpa de găleţile de gumă lipite în păr de colegi. Şi cam asta e tot ce trebuie să ştiţi despre ţara asta, dacă aţi trăit sub o rocă până acum şi vreţi să vă readaptaţi la mersul societăţii.
