Întotdeauna am crezut în libertate şi în forţa tobei mele. Niciodată nu mi-a păsat unde o bat sau că bătăile ei dor sau deranjează. Bătăile au fost mereu sincere şi au venit din suflet. Mai puternice decât bătăile tobei mele sunt bătăile statuii.

Statuia care ia tot. Statuia bate, bate cam ca la securitate dar acum pe intelect sau ce-or avea juzii noştri. O fi afectat de Ariel?

Domniilor juzilor dumneavoastră, de ce trageţi în noi? Voi nu sunteţi ca şi noi? De ce sunteţi cu statul, sfinţilor? Nu eraţi voi Dumnezei? Micimea în care vă scufundaţi gudurându-vă pe lângă tătucul Statuie se va întoarce din ce în ce mai des şi mai puternic în contra voastră, chiar dacă nu veţi mai fi avut d-ăla de tratat cu Ariel. Decât că şi-aşa nu veţi scăpa de urletul cel din urmă ce vă va sparge şi ultima sticlire statuistă.