Cum scriu. De fapt, cum scriem. „Dacă trebuie să întrebaţi, nu o să înţelegi niciodată”

Prezenta zicere trebuia să apară printr-o revistă lansată la apă cu subiectul „Cum scriu”. Pen’că a intervenit o diferenţă de perspectivă între redacţia noastră şi redacţia lor după ce am încropit materialul de mai jos, el n-a mai ajuns la revistă. Tehnicalităţi de genu’: da’ de ce nu ne ziceţi cum vă cheamă? Pen’că nu vrem! Nouă ne place celebritatea doar de după pseudonime. Nu pen’că ne-ar ateriza şi pe noi cineva forţat dacă am zbura de la Atena către nord, da’ nouă ne place ca argumentele noastre să aibă faţa proprie nu faţa noastră, obosită de avocatură. Aşa că aveţi mai jos ce-a ieşit, dar nu s-a dat la revistă. Enjoy! (or not)

Clipa aia în care dai aiurea premii filmului „Joker” fără să te întrebi mai întâi cum o duce ordinea publică din Timişoara

Avem şi-un sfat de final: mai spălaţi-vă pe ochi din când în când. Probabil de la mediul academic se depune pe ei o pâclă stătută, râncedă, cu iz de vechi, prin care nu se mai vede bine societatea în care trăiţi. Şi mai citiţi şi altceva decât tratate de drept administrativ. Oricât de surprinzător ar părea, se scriu cărţi şi în alte domenii.

Ghidul de practici rău-voitoare ale sistemului de pensionari tineri şi înstăriţi în relaţia cu ceilalţi plebei, în speciali avocaţ’

În situaţia puţin probabilă, aproape pur teoretică, în care lucrurile nu vor rămâne aşa de roz bombon, noi ne-am gândit la un ghid de rezervă. Noi nu zicem că e bun sau prost. El este. Şi credem că asta e cel mai important. Conform vorbei poetului: „Exist deci ce căcat mai tre’ să şi fac altceva”.

BREAKING NEWS: Horoscopul juridic pe anul 20-20 e aici! Dacă aveţi curajul, citiţi-l

Lamulţean tuturor mafioţilor, ameţitelor, petardelor şi bombardierilor, să ne auzim cu bine în 2020, după cum urmează. Berbec Doozeci-doozeci vă aduce tot ce doozeci-nooşpe n-a ştiut sau n-a avut chef, şi anume vă recompensează îndrăzneala nativă cu nutreţ cât cuprinde, să vă ţină măcar până dă...

Ce-o să vă aducă moşul. Dacă nu sunteţi cuminţi

Surprize, surprize, ce-o să vă aducă moşul, în funcţie de cât de scurt vă e băţul pe care l-aţi tras în viaţă: Judecători. Un grefier în plus pe fiecare complet, să se ocupe de excesul de dosare rămase nesoluţionate pe final de an, şi care să muncească cu hărnicia un spiriduş, să expedieze...
Cum scriu. De fapt, cum scriem. „Dacă trebuie să întrebaţi, nu o să înţelegi niciodată”

Cum scriu. De fapt, cum scriem. „Dacă trebuie să întrebaţi, nu o să înţelegi niciodată”

Prezenta zicere trebuia să apară printr-o revistă lansată la apă cu subiectul „Cum scriu”. Pen’că a intervenit o diferenţă de perspectivă între redacţia noastră şi redacţia lor după ce am încropit materialul de mai jos, el n-a mai ajuns la revistă. Tehnicalităţi de genu’: da’ de ce nu ne ziceţi cum vă cheamă? Pen’că nu vrem! Nouă ne place celebritatea doar de după pseudonime. Nu pen’că ne-ar ateriza şi pe noi cineva forţat dacă am zbura de la Atena către nord, da’ nouă ne place ca argumentele noastre să aibă faţa proprie nu faţa noastră, obosită de avocatură. Aşa că aveţi mai jos ce-a ieşit, dar nu s-a dat la revistă. Enjoy! (or not)

citeşte mai mult
Clipa aia în care dai aiurea premii filmului „Joker” fără să te întrebi mai întâi cum o duce ordinea publică din Timişoara

Clipa aia în care dai aiurea premii filmului „Joker” fără să te întrebi mai întâi cum o duce ordinea publică din Timişoara

Avem şi-un sfat de final: mai spălaţi-vă pe ochi din când în când. Probabil de la mediul academic se depune pe ei o pâclă stătută, râncedă, cu iz de vechi, prin care nu se mai vede bine societatea în care trăiţi. Şi mai citiţi şi altceva decât tratate de drept administrativ. Oricât de surprinzător ar părea, se scriu cărţi şi în alte domenii.

citeşte mai mult
Ghidul de practici rău-voitoare ale sistemului de pensionari tineri şi înstăriţi în relaţia cu ceilalţi plebei, în speciali avocaţ’

Ghidul de practici rău-voitoare ale sistemului de pensionari tineri şi înstăriţi în relaţia cu ceilalţi plebei, în speciali avocaţ’

În situaţia puţin probabilă, aproape pur teoretică, în care lucrurile nu vor rămâne aşa de roz bombon, noi ne-am gândit la un ghid de rezervă. Noi nu zicem că e bun sau prost. El este. Şi credem că asta e cel mai important. Conform vorbei poetului: „Exist deci ce căcat mai tre’ să şi fac altceva”.

citeşte mai mult

Cumpără o Iustopie

Arhiva cu zâceri